în seara asta cît de puțin am murit, spunea vallejo
fără să știe că eu sunt abandonat de mîinile tale și asta
e o moarte prelungă
am o sacoșă pe care scrie în interior am tot ce vreau
și îmi bag inima în ea, capul și telefonul
viscerele, un cactus pe care vreau să-l învăț uitarea

nici o minune, uite cît de puțin am trăit
dacă și moartea e atît de mică, de parcă am plantat
tăcere ca să culeg tăcere între două țipete
te iubesc, spun asta ca un adult care cumpără
un pachet de țigări, o cafea și o sticlă de vin

nu pun întrebări stupide gen unde s-a dus flacăra lumînării
cînd sufli în ea sau de ce ai băgat degetul în tort
dacă lumea poate fi înconjurată cu armăsarii din letea
sau pur-sînge arab, nu întreb de ce iubirea ține ca fluturii de o zi
și în rest e ecou ca sclipirea într-un bec ecologic

am tot ce-mi trebuie în interior, îmi foșnește o pungă
tu desenezi o spînzărătoare și eu poate nu știu să spun
te iubesc pe muzica lui mahler, dar nimic nu-mi poate spînzura
inima, cum o fac ochii tăi încolăciți ca o caracatiță
pe un dinte pierdut

în seara asta cît de puțin am murit și cîtă viață
a rămas de murit, am ate iubescles, nu contează